VIATA DE LANGA MINE

FORUM DIFICIL PENTRU CEI CE CRED ORBESTE, INDIFERENT IN CE
 
AcasaAcasa  PortalPortal  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
abbuviorica
Admin
avatar

Mesaje : 1418
Data de inscriere : 08/10/2011
Varsta : 42
Localizare : Bucuresti

MesajSubiect: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   09.11.11 20:03

Nu este secret,nu se mai fereste nimeni...
Zeci de case si monumente istorice,cad la pamant prada lacomiei de bani ai pietei imobiliare.
Poate din toate caracatitele dezlantuite de revolutia aceea nefericita,piata imobiliara a sugrumat si distrus cel mai mult.
Ocupati cu grijile zilnice,cu stressul crizei economice sau cu cel familiar,oamenii nici nu observa ici o gaura,colo o gaura
si in locul lor se ridica cate un monstru de piatra si sticla.
Grecia atat de criticata, nu permite in orasele ei cladiri mai inalte de 6 etaje...atat...
Din centrul Athenei vezi periferia, de la periferie vezi centrul.
In Bucuresti in special ,rechinii si nesimtitii au taiat in carne vie.
Cu ajutorul dezinteresat al edililor.
Orasul tipa si se razvrateste,dar cine sa-l asculte?
Cum spuneam fiecare dintre noi avem altele mai urgente..
Nu ne mai cunoastem strada,nu ne mai cunoastem cartierul.
Nu ne mai stim ianaintasii nu ne mai amintim patrimoniul.
Sus In jos
http://viatadelangamine.forumgratuiti.com
abbuviorica
Admin
avatar

Mesaje : 1418
Data de inscriere : 08/10/2011
Varsta : 42
Localizare : Bucuresti

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   11.11.11 17:31


"Construcţia unei case creează atmosfera oraşului.
Această atmosferă are o răsfrângere psihologică asupra oamenilor şi le determină convieţuirea"
OCTAV DOICESCU, arhitect


Cine este Ostavian Doicescu si de ce tocmai el ?

Octav Doicescu s-a născut în 1902 la Brăila.
Octav Doicescu a predat la Institutul "Ion Mincu" şi este al treilea arhitect primit în Academia Română, după Petre Antonescu şi Duiliu Marcu. În 1935 a semnat, alături de Marcel Iancu şi Horia Creangă, broşura "Către o arhitectură a Bucureştilor", manifest care punea în discuţie modernizarea urbană a Capitalei....
Octav Doicescu a conceput Parcul Herăstrău, a desenat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi Primăverii, şi a repurtat cel mai mare succes înregistrat vreodată de România la o expoziţie internaţională. A proiectat clădirea Operei,fantana Miorita, imobile pentru activităţi sportive, blocuri rezidenţiale şi - ultimul gest al unei cariere longevive – a conceput ansamblul Politehnicii Bucureşti.
Octav Doicescu a fost invitat in repetate randuri sa lucreze in Franta si America,dar a preferat imbogatirii -sa traisca in Romania

Octavian Doicescu ne-a lasat multe case frumoase in Bucuresti,case pentru care s-a batut protipendada comunista ,protipendada neo-comunista de dupa 89 simai recent ciocoii noi.

Octavian Doicescu ne-a lasat si un testament
"Locuitorii acestui oraş, deasupra proprietăţilor individuale, au o proprietate comună: frumosul"

Dar cui ii pasa astazi de el ??
Sus In jos
http://viatadelangamine.forumgratuiti.com
alexandra

avatar

Mesaje : 130
Data de inscriere : 16/10/2011

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   11.11.11 20:07

Un București paralel

Prin geamul deschis intră o adiere cal­dă. Poate prea caldă pentru luna a­prilie. Cartea lăsată neglijent pe pat îşi deschide paginile în bătaia vîntului stîr­nit de uşa trîntită. Praf. Odată cu vîn­tul, intră în casă şi praful de pe străzile cu gă­u­ri în asfalt şi clădiri dărîmate sau în curs de demolare, aşa cum e tot oraşul, de fapt. E vineri seara. Soarele mai stăluceşte pu­ţin înainte de a se stinge în alţi şi alţi nori plini de praf, cu zgomotul motoarelor tu­rate puternic, pe fundal.

La adăpostul luminii crepusculare, pe u­na dintre străzile obscure ale Bucureştilor, doi bărbaţi cu părul cărunt, ciufuliţi şi mîn­jiţi de uleiuri şi vopseluri colorate, probabil tre­cuţi de prima tinereţe, meşteresc o ma­şi­nărie ciudată, dintr-o grămadă de fiare şi fi­re metalice. Nimeni nu-i va deranja aici.
Pe la ora asta, pensionarele gătesc ci­na, care trebuie să aibă neapărat un miros puternic de ceapă şi carne pră­jită, special împrăştiat în toată scara blo­cului, cu scopul de a le arăta vecinilor sta­tu­tul lor social, dar şi talentul bucă­tă­re­sei.

Mai pune puţină benzină în rezervor, Ra­du, doar nu vrei să rămînem în pană, prin cine ştie ce Epocă Preistorică!
– Nu dom’le!
Ciudaţii savanţi se ocupă acum de unul din­tre cele mai importante proiecte ale lor: Ma­şina Timpului.
– Mai repede! Urcă, Radu!
– Cum să urc, Tudor?! Ai uitat să pui apă în minifrigider!
– Nu poţi să stai fără apă?
– Chiar nu pot mai mult de 5 zile, 11 ore, 45 de minute şi...
– Bine, fie! Îţi aduc apă de la robinet.
– Nu! Mai bine, nu! Lasă... Decît să beau apă de la robinet, mai bine mor de sete...
– Atunci, hai odată!

Cei doi intră... sau cum se poate numi oa­re introducerea lor în ciudăţenia obţinută din grămada de fier vechi, vopsit strident, mul­ticolor? Un ochi neavizat nu ar fi văzut nici o uşă prin care să te strecori. Un sunet de sticlă spartă, o lumină pu­ter­nică şi... întuneric. Fierătania dispare din curtea casei cu nr. 125.

O altă lume
Aceeaşi grămadă de fier, multicoloră, a­pare pe o stradă inundată de lumina solară, fil­trată de norii de un alb curat. Clădirile vechi sînt într-o stare perfectă, iar din ca­se­le curate se aud rîsete de copii şi ies aburi de cafea. Printre ramurile înflorite ale me­ri­lor de pe alee bate un vînt nici prea cald, nici prea rece, iar pe străzile netede circulă bi­ciclete şi maşini ce folosesc benzină eco­lo­gică.

Din grămada de fiare ies cei doi bărbaţi la fel de cărunţi, dar parcă mult mai ciu­fu­liţi. Pe lîngă ei trece o doamnă cu un cîine.
– Mă scuzaţi, ştiţi cumva în ce an sîn­tem? întrebă Radu, cel mai tînăr dintre ei.
– În anul 2011, domnule, mai exact în luna aprilie. S-a întîmplat ceva cu dum­nea­voas­tră?
– Nu. Mulţumesc pentru ajutor.

Tudor îl apucă de umeri pe Radu şi în­cepu să-l scuture puternic.
– Omule, ai uitat să pui ceva, sau ai cal­culat ceva greşit?
– Ce ai, Tudore?
– Sîntem tot în anul 2011, poate doar cu cî­teva ore mai tîrziu sau mai devreme! Dar un­de? Tot în România?
– Imposibil!!!
– Radule, a greşi e omeneşte. Ai greşit şi tu...
– E imposibil! La noi pe stradă nu-i aşa de curat şi sînt gunoaie aruncate pe jos la tot pasul...
– Poate au făcut curat azi.
– Curat? Cum să fi făcut curat pe strada asta? Uită-te la maşinile acelea ecologice, nu sîntem în Bucureştii zilelor noastre, sîn­tem în viitor!
– Nu, nu sîntem. Tocmai am întrebat-o pe femeia cu cîinele. E aprilie 2011.
– Cu neputinţă! Sîntem tot în Bucureşti, tot în aprilie 2011 şi totul e diferit faţă de cum era acum zece minute.

– Şi dacă sîntem în altă lume? O lume pa­ra­lelă. Asta presupune că avem în faţa noa­stră acelaşi oraş, cu aceleaşi date geo­gra­fice şi aceiaşi oameni, cu aceleaşi date per­sonale. Singura diferenţă, din cîte văd eu, e comportamentul lor, care este total di­ferit.
– Hai să mutăm undeva maşinăria, nu se prea potriveşte cu peisajul din jurul nos­tru.
– Apoi, mergem să bem un pahar cu apă.

Cei doi savanţi urcară pe scările unei ca­se pînă la etajul 2, unde intrară pe palier.
– Dacă aş şti mai exact ce-i pe aici, aş ră­mîne în această lume paralelă. Poate că aşa am să fac. N-ai rămîne şi tu?
– Cine ştie ce se mai întîmplă şi pe aici, Ra­dule. Nimic nu poate fi atît de bun, fără să aibă şi un mic defect, mormăie Tudor a­bia auzit.

Intrară pe o uşă din lemn mat, nelăcuit, ră­masă totuşi în stare perfectă. Nu-şi amin­teau ca uşa lor să fie aşa, dar avea acelaşi nu­măr bine ştiut. Intrară într-o casă com­plet diferită de a lor: ordonată, curată, ele­gant mobilată, cu aparatură electrocasnică mo­dernă. Păşesc în linişte pe holul bine lu­mi­nat, decorat cu tablouri viu colorate. Dau nas în nas cu doi bărbaţi, la patru ace. Stu­poare! Erau „dublurile“ lor. Toţi patru se spe­rie, ţipă, se mai uită încă o dată miraţi unii la alţii şi încep să se ciupească pentru a fi siguri că nu visează. După cîteva se­cun­de se dezmeticesc şi fac cunoştinţă. Este u­nul dintre cele mai bizare momente din via­ţa lor. În final, cei doi savanţi bogaţi îi con­duc prin „oraşul perfect“ pe ciudaţii ieşiţi din fierătaniile Maşinii Timpului.

Pe stăzile perfecte ale Bucureştilor din lumea paralelă, imposibil de ima­ginat pentru cei veniţi din pra­ful, zgomotul, murdăria şi poluarea Ca­pi­talei, se plimbă două perechi de gemeni, sau cel puţin aşa par. Doi dintre bărbaţi se uită mi­raţi în jurul lor, la copacii înfloriţi, ali­niaţi cuminţi în faţa fiecărei clădiri. Par p­i­caţi din cer. Pe chipurile celorlaţi doi se poa­te citi amuzamentul, atunci cînd trec pe lîn­gă fiecare dintre cei care lor li se pare banal, dar care vi­zitatorilor li se pare ca rupt din­tr-un vis fru­mos.

Cei doi vizitatori zîmbesc la fiecare pas, la vederea fiecărei feţe liniştite şi prie­te­noase sau a unei oaze de verdeaţă şi al celui mai mic detaliu al arhitecturii vechi a ora­şu­lui, bine conservată şi întreţinută. Se lasă în­duioşaţi de orice adiere înmiresmată, de orice rîs de copil, împletit cu clinchetul unei bi­ciclete, murmurul unei note cîntate la pian, chitară sau saxofon, în vechile case bu­cureştene. Trag cu nesaţ în piept aburul mi­rosind a pîine caldă dintr-o brutărie sau a­romele ieşite din patiseriile în care se coc pe vetre cu foc de lemn imense plăcinte cu me­re şi scorţişoară ori cu dovleac. Cei doi au în faţă îmbinarea perfectă dintre oraşul mo­dern şi cel vechi, oraş plin de cultură şi istorie, preţuită şi bine păstrată.

Întoarcerea acasă
Într-un tîrziu, savanţii ajung, împreună cu maşinăria lor multicoloră, în faţa casei, din lumea reală.
– Şi aici poate fi la fel, Radule.
– Poate nu chiar la fel. Noi nu am purta ni­ciodată costume ca acelea ale lor...
– Probabil că ai dreptate... Oricum, pu­tem face ceva, putem face o schimbare. Pu­tem face şi păstra curăţenie, putem în pri­mul rînd restaura şi păstra vechile clădiri, pu­tem planta copaci noi, putem...
– Putem, Tudore, putem... ţipă cu năduf Radu, ciufulit mai mult ca niciodată.
– Şşşt! Vrem să dormim la ora asta, lu­na­ticule! ţipă arţăgoasă vecina de la etajul 3.


Agatha Cristiana GEORGESCU, clasa a VII-a, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes“, Bucureşti

Pana si un copil de clasa a VII-a a realizat care e problema: COMPORTAMENTUL.
Sus In jos
abbuviorica
Admin
avatar

Mesaje : 1418
Data de inscriere : 08/10/2011
Varsta : 42
Localizare : Bucuresti

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   12.11.11 1:34

Multumesc Alexandra,
Sunt sigura ca exista inca multe familii care au ramas devotate Romaniei.
Familii in care copii invata acelasi lucru...

Nu vreau sa reproduc aici articole,poate cateva poze pentru ilustrare,
dar pentru inceput un comentariu de pe un blog de suflet:

"Chestiile astea nu se vor oprii singure.
Societatea civila lupta din rasputeri dar lupta e inegala.
Cand oamenii buni stau si dorm raii nu se odihnesc... "


este blogul ART HISTORIA

Vi-l recomand in cel mai calduros mod.
Sus In jos
http://viatadelangamine.forumgratuiti.com
Blandu

avatar

Mesaje : 201
Data de inscriere : 16/10/2011

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   12.11.11 9:14

Am crezut si mai cred ca daca Romania ar fi ramas regat alt fel ar fi stat lucrurile astazi.
Unii romani mai tanjesc inca dupa rege.
I-am putea numi regalisti sau monarhisti ,cert este ca toti sunt patrioti.
Sus In jos
alexandra

avatar

Mesaje : 130
Data de inscriere : 16/10/2011

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   12.11.11 10:45

Nu cred ca tanjesc dupa rege ci dupa perioada in care a domnit regele, au nostalgia inceputului lui 1900 si in special a interbelicului romanesc, atat de regretat cultural si dupa politic, tanjesc dupa parfumul “belle epoque”. Azi trebuie sa ni se para incredibila normalitatea vietii bucurestene, ce atunci era sincrona cu cea a Europei Occidentale, o Romanie in care leul era mai tare ca francul francez, o lume cand Romania trimitea ajutoare Parisului inundat de Sena. Insa si la 1900 ca si acum, exista o lume a contrastelor, un Bucuresti in care Orientul si Occidentul se intalneau, spiritul traditional cu modernitatea, bogatia cu saracia, fracul si jobenul cu itarii, oferind o specificitate inconfundabila Bucurestiului cosmopolit de la Portile Orientului. Urmeaza apoi interbelicul, care a fost de departe cea mai prolifica etapa a dezvoltarii intelectualitatii romanesti, momentul de varf al culturii nationale, (cultura strangulata ulterior de regimul comunist ) perioada la care mereu ne intoarcem, intr-un ragaz de meditatie si a vedea cu alti ochi orasul pe care il strabatem zi de zi, indiferenti, preocupati exclusiv de ziua de maine.

Sa facem un exercitiu de imaginatie: daca ati fi putut sa alegeti o perioada in care sa va nasteti (traiti) in Romania, care ar fi fost? Exista aspecte pozitive si negative in orice perioada, dincolo de frumusetea culturala si a vietii interbelice, ramane trauma a doua razboaie mondiale.

Citat :
I-am putea numi regalisti sau monarhisti ,cert este ca toti sunt patrioti.
Normal ca regalistii sunt patrioti, doar ideea nationala a fost cel mai tare pronuntata in interbelic. Dupa primul razboi mondial, din care Romania iese traumatizata, dar invingatoare si cu alte trei teritorii romanesti alipite vechiului regat, motorul ideii nationale se tureaza, cultura romaneasca ia o directie ortodoxist- traditionalista, se cauta specificul national, traditia, valorile romanesti.

Sus In jos
abbuviorica
Admin
avatar

Mesaje : 1418
Data de inscriere : 08/10/2011
Varsta : 42
Localizare : Bucuresti

MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   12.11.11 11:33

Blandu a scris:
I-am putea numi regalisti sau monarhisti ,cert este ca toti sunt patrioti.

Afara de politicienii corupti pusi pe capatuiala cu orisice mijloc,exista multi patrioti in diversele partide,inclusiv in cadrul monarhistilor.
Unii se considera patrioti si actioneaza ca atare -e bine-.altii simt cu adevarat patriotismul in sange si i se devoteaza total,mai putini adevarat dar exista.
Difera insa metoda prin care vad progresul si stabilitatea tarii.
Nimic rau,daca in final asta se petrece.

La urma urmei nu trebuie sa asteptam sacrificiul suprem pentru evidentia patriotismul.
Mii de gesturi marunte facute la timpul potrivit arata asta.

Sus In jos
http://viatadelangamine.forumgratuiti.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?   

Sus In jos
 
De ce distrugem cu sange rece si nepasare bijuteriile trecutului nostru istoric?
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
VIATA DE LANGA MINE :: SUBIECTE :: Istorie-
Mergi direct la: